Soluții Personale și de Business

Strategii și Soluții

Dacă ai ajuns aici, înseamnă că ori ești curios cum să dispari sau cauți o soluție la o situație dificilă. Ceea ce fac eu este atât de unic încât insăși prin propria definiție, nu poate fi definit. Nu pentru că alunecă în domeniul intimității extreme, ci pentru că fiecare dintre cleinții mei prezintă o problemă diferită, care necesită o soluție unică și creativă. De fapt, valoarea mea constă în abilitatea de a fabrica o soluție unicat la o problemă unicat.

Până acum, nu a existat problemă la care să nu concep o soluție. Serviciul meu de Soluții Business este unic, abstract și, uneori, neortodox. Când problemele apar în viață sau în afaceri, eu sunt persoana pe care o cauți să rezolve problema.

Uneori, neașteptatul și nevrutul ajunge la ușă ta sau pe ecranul computerului tău. Dacă tu sau organizația ta este pusă față în față cu o dilemă pe care aparent nu o poți rezolva, serviciile mele unice și uneori cu strategii neortodoxe, pot fi de ajutor.

Ca să îți dau un exemplu de serviciu, împărtășesc povestea unui Vice Președinte Senior dintr-o firmă de egalitate privată. Într-o după-amiază a fost descoperit că un criminal care conducea o schemă Ponzi a folosit numele SVP-ului în crimă. Criminalul nu a fost niciodată prins și când numele SPV-ului a fost scris în motoarele de căutare, informația despre schema Ponzi, SVP-ul și firma sa au dominat paginile. Acest lucru nu a fost bun pentru afaceri. Firma de egalitate privată a angajat o companie specilizată în reputație să realizeze o curățare a site-urilor. Compania specializată în reputație a construit informație pozitivă legată de SVP pentru a împinge în jos informația negativă generată de schema Ponzi. Acest lucru a fost o pierdere de timp, pentru că în momentul în care curățarea site-ului s-a încheiat, informația rea a zburat înapoi pe primele pagini ale motoarelor de căutare. În plus, dacă cineva căuta dincolo de a treia pagină a motoarelor de căutare, ar fi descoperit informații referitoare la schema Ponzi care arătau ca și cum SVP a fost criminalul.

Când am fost chemat să asist, sugestia mea a fost să fie creată o identitate online pentru criminal, care l-ar diferenția de SVP. I-am dat criminalului un trecut din Berlin, școlit în Londra și divorțat de o femeie în Bruxelles. De asemenea, am postat fotografii să îi dua o față și am construit profile pe social media și site-uri web care să dovedească toată această informație despre criminal.

Ceea ce a reușit acest lucru să determine, a fost ca atunci când cineva căuta online numele SVP-ului, ei îmi vor vedea clientul, onestul om de egalitate privată și criminalul care împărtășește numele clientului meu. Căutătorul va putea să recunoască faptul că sunt două persoane diferite. A fi posibil să faci diferența între client și criminal era soluția.

Dacă ai o problemă pe care nu o poți rezolva, poți stabili o consulație prin e-mail sau telefon. Acest lucru îmi va da oportunitatea să îți înțeleg dilema și să creez o soluție.

Păstrarea Intimității reprezintă Controlarea Conexiunilor

Imaginează-ți că este vineri noapte și un adolescent de la o școală de dans face greșeala să invite la dans prietena bătăușului. Bătăușul află și adolescentul va fi în curând carne de tun. Următoarele câteva zile, bătăușul încearcă să vâneze adolescentul, dar acesta evită nelăsând nicio urmă.

Săptămâna următoare, adolescentul livrează pizza și când ajunge la casa care a comandat plăcintă, el descoperă că este casa bătăușului. El știe că dacă va suna la usă, își va pierde dinții, iar dacă nu va livra pizza, își va pierde slujba. Întrebarea este, cum poate adolescentul să livreze pizza fără să fie bătut? Ideal ar fi să se întoarcă la pizzerie și să lase pe altcineva să livreze, dar adolescentul nu poate face acest lucru.

Răspunsul este destul de simplu. Adolescentul se duce în curtea școlii și convinge un alt adolescent să livreze pizza, pentru banii din bacșiș. Bătăușul primește pizza, pizzeria primește banii, adolescentul din curtea școlii își primește banii din bacșis, iar adolescentul nostru își păstrează dinții.

Consultații de Strategie și Intimitate cu Frank M. Ahearn

Ceea ce fac eu este atât de unic încât insăși prin propria definiție, nu poate fi definit. Nu pentru că alunecă în domeniul intimității extreme, ci pentru că fiecare dintre cleinții mei prezintă o problemă diferită, care necesită o soluție unică și creativă. De fapt, valoarea mea constă în abilitatea de a fabrica o soluție unicat la o problemă unicat.

Cel mai bun mod prin care eu pot înțelege și te pot asista în problema ta, este ca tu să stabilești o consultație prin telefon, o consultație de bază prin e-mail sau o consultație detaliată prin e-mail.

Dacă engleza nu este limba ta principală, o consultație detaliată ar fi cea mai bună soluție. Tu scrii natura problemei tale în propria ta limbă, iar eu voi redacta toți identificatorii. Voi avea grijă ca e-mailul să fie tradus și îți voi răspunde în limba ta nativă.

Programează o Consultație Acum

Frank M. Ahearn este autor a „Cum să dispari din BIG BROTHER”, „Omul țintă digital” și „Cum să dispari: Șterge-ți urmele digitale”.

Confesiunile unui asasin digital. Interviu cu Frank Ahearn – omul care te ajută să dispari fără urmă de pe internet- Vlad Andriescu

Americanul Frank Ahearn este autorul a două cărţi despre cum să dispari de pe internet şi se autointitulează un „asasin digital“. El poate ajuta pe oricine să-şi piardă urma din mediul online sau să-şi „cureţe“ imaginea pe internet. Tehnicile sale? Manipulare şi înşelăciune. Vreun regret? Absolut niciunul.

Frank Ahearn, subiectul acestui material,ar putea să nu existe. Cine garantează că el chiar a vorbit cu mine? L-am văzut, într-o seară de ianuarie, pe ecranul unui telefon conectat la Skype. I-am citit părerile din revistele „Wired“ şi „Financial Times Magazine“. Dar oare Frank Ahearn există? Asta e partea plină de adrenalină. Ahearn, 51 de ani, se autodenumeşte „asasin digital“. A fost un fel de detectiv, a trecut pe internet şi acum ajută oameni să „dispară“.

Între timp, şi-a scris cunoştinţele în două cărţi şi se pregăteşte să o lanseze pe a treia. Primul lui volum s-a numit „Digital Hit Man“, iar al doilea „ How to Disappear“. Acum, se pregăteşte să lanseze o carte în care le va povesti oamenilor cum să se ascundă de NSA şi alţi „Fraţi mai mari“.

Cum am ajuns la Frank Ahearn? Nu am ajuns, pentru că despre asta e vorba cu Frank. A ajuns el la mine. Asasin, geniu, manipulator, ajutor pentru bogaţi. Frank Ahearn poate fi orice.

Citeste mai mult

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s